FACULTATEA DE INGINERIE
MECANICĂ ŞI ELECTRICĂ

Anunțuri și noutăți

ACORDARE AJUTOR FINANCIAR ÎN VEDEREA ACHIZIȚIONĂRII DE CALCULATOARE PENTRU ANUL 2025

PROGRAMUL "EURO 200"

Ajutor financiar în vederea achiziționarii unui calculator

Termen limită de depunere a cererii și dosare cu acte doveditoare – 16 mai 2025

HG nr. 1294/2024 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicare Legii nr. 269/2004

Cerere pentru acordarea unui ajutor financiar din partea statului în vederea achiziţionării unui calculator personal nou

 

Beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 269/2004 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;

b) au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

ACTE DOSAR EURO 200, conf. Art. 3 din NORMELE METODOLOGICE pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în  vederea stimulării achiziționării de calculatoare

  1. Cerere – anexa 2;
  2. Copie certificat naștere sau act identitate al studentului (se prezintă și actele în original);
  3. Copii certificate naștere și acte identitate ale membrilor familiei (se prezintă și actele în original);
  4. Adeverință de la instituțiile de învățământ /unitățile din care să rezulte calitatea de elev/student a celorlalți frați/surori;
  5. Acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei;
  6. Declaraţie pe propria răspundere dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator cu o configuraţie minimă standard;
  7. Adeverinţă eliberată de către instituţia de învăţământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi studenţii, cu excepţia studenţilor din anul I.

Venit brut lunar/familie = toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii

                                       =  cu excepția: vezi Art. 4 

Pentru pct. 2 și 3 Conform cu originalul vor semna primitorul și solicitantul.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă ajutor financiar potrivit Legii nr. 269/2004, cu modificările și completările ulterioare, este următoarea:

a) pentru desktop-procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5" și rezoluție minimum 1.920 x 1.080; tastatură, mouse optic; cameră web;

b) pentru laptop, notebook, ultrabook și dispozitive echivalente - procesor cu minimum 2 nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; diagonală minimum 14"; rezoluție minimum 1.366 x 768; cameră web.

Calculatoarele definite la alin. pct. a) și pct. b), a căror achiziționare se realizează prin ajutor financiar potrivit Legii nr. 269/2004, cu modificările și completările ulterioare, vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licențiat.

 Sunt considerate calculatoare personale și dispozitivele mobile de tip calculator personal cum ar fi laptopul, notebookul, ultrabookul sau dispozitivele echivalente.