Cu adâncă tristețe, întreaga comunitate a Universității Petrol-Gaze din Ploiești anunță plecarea dintre noi a marelui profesor doctor inginer Nicolae Posea. Născut pe data de 12 octombrie 1928 în localitatea Nehoiu, județul Buzău, profesorul nostru, al multor generații de ingineri, s-a stins din viață într-o zi de octombrie a lui 2025, lăsând în urma sa o activitate prodigioasă atât pe tărâmul didactic, cât și pe cel al activității de proiectare și de cercetare, fapt care i-a adus respectul profund și admirația tuturor celor pe care i-a învățat sau cu care a colaborat.
După absolvirea ca șef de promoție, în anul 1951, a Facultății de Poduri şi Construcții Masive a Institutului de Construcții Bucureşti, domnul profesor a fost angajat la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, avînd și ore ca asistent universitar la disciplina Rezistența Materialelor în institutul absovit, iar din 1953 devine și asistent universitar al Institutului de Petrol, Gaze și Geologie București, în același domeniu, în cadrul Facultății de Mașini și Utilaj Petrolier. În 1958 devine șef de lucrări, în 1962 conferențiar, iar în 1969 profesor, în toată această perioadă, dar și mai apoi, predând și aprofundând la zi discipline de bază ale formării inginerilor mecanici: Rezistența Materialelor, Statica construcţiilor, Mecanică teoretică, Stabilitatea şi Dinamica Construcţiilor, Vibrații Mecanice, Mecanica Ruperii, Calcule Speciale de Rezistență (pentru anul IV), Teoria Elasticității, Stabilitate, Elasticitate și Plasticitate (SEP).
Domnul profesor a parcurs, mai ales în prima parte a vieții profesionale, cursuri de pregătire în domeniu în Franța, Marea Britanie, Republica Federală Germania, Rusia etc. A publicat un număr impresionant de articole științifice și cărți care sunt și astăzi puncte de referință pentru specialiști. A fost timp de 20 de ani șeful Catedrei de Discipline Mecanice a Facultății Utilaj Tehnologic, actuală Facultate de Inginerie Mecanică și Electrică (1974-1985 și 1990-1999), precum și decan al aceleiași facultăți, între 1963 și 1966. Începând cu anul 1975, când susține public memoriul pentru conferirea titlului de doctor docent în științe, devine conducător de doctorat, formând astfel mulți specialiști temeinic pregătiți, fapt dovedit prin susținerea unor teze deosebit de valoroase. De asemenea, domnul profesor s-a dedicat cu multă seriozitate și domeniului aplicabilității cercetărilor teoretice, fiind mulți ani expert tehnic și verificator de proiecte în domeniul construcțiilor civile și de mașini, căpătând o vastă experiență, urmată de o largă recunoaștere din partea specialiștilor din domeniu din întreaga țară, dar și din străinătate, a capacităților sale de analiză, proiectare și realizare practică a multor tipuri de structuri civile și mecanice, lucru care i-a atras invitarea și participarea la multe conferințe științifice, dar și în cadrul mai multor asociații profesionale din țară și din străinătate (Societatea Română de Mecanică Tehnică şi Aplicată, Asociaţia Română de Mecanica Ruperii, Asociația Română de Tensometrie, Gesseschaft für Angewandte Mathematick und Mechanik etc.).
Domnul profesor Nicolae Posea a fost nu numai un specialist de excepție pe tărâmul Rezistenței Materialelor și al Dinamicii Structurilor, nu numai un profesor desăvârșit în transmiterea informațiilor către studenții săi: a fost și un modelator de caractere, un exemplu de urmat. Rigurozitatea sa, seriozitatea cu care a tratat fiecare moment al activității sale didactice și științifice au, pentru vecie, un ecou în sufletele celor cu care a colaborat, lucrat sau pe care i-a examinat.
Dumnezeu să vă odihnească în pace, Domnule Profesor Nicolae Posea!

 
										 
										 
				
